.

Om (cu Chimie) Lyrics

c** să faci bani x 6

Şi poate-n joc prinzi şi fericire
Dar îţi zic de bancă şi ajung mai repede la tine
(Show) mecanism atât de complex
Nici nu ştiu de unde să-ncep, unde să lovesc
Pesemne începe totul când eşti mic, clar.
Trebuia să cauţi domeniul unde aveai har.
Îţi place muzică, sport, vreo dorinţă.
Lumea era silită să facă altceva cu silinţă
Alţii nu vedeau ce le era sortit
Şi aşa-şi canalizează energia greşit
Da' poate tu n-ai nicio vină defapt
Şi părinţii pot greşi, ştiu că eşti şocat.
Prea mic ca să recunoşti răul făcut,
Uite timpul a trecut.
Şi-acum eşti înconjurat
De tot felul de oameni cu care nu ai treabă cu adevărat.
Şi când realizezi că nu faci ce-ţi place
Începi să devii frustrat şi mintea nu-ţi dă pace.

Începi să îmbătrâneşti prematur cu cearcăne
Într-un cerc vicios, nu ieşi de aici uşor sigur.
Încerc să te conving, părinte, copile
Că dacă faci ce-ţi place-n viaţă, acolo e şi fericire.
Şi atunci evoluţia va fi uşoară
Începe să se cunoască şi la partea financiară.
Nu-ţi promit castel sau împărăţie
Dar îţi promit în acest haos
Un soi de bogăţie.
Ştiu că e greu fără un leu, nu?
Oraşul mare, eşti copil şi n-ai tupeu, nu?
Obişnuiam să beau până târziu
Să scriu un vers, s-adorm
Cu gândul la hârtii, dar mai ales din lipsa lor.
Rulez mult, nu-i lucru clar?
Fumez ca turcu' muguri
Parcă clubul e cubic
Viaţa mea e cubul rubic
Să n-ai dubii, iubi.
Dă cu biciu-n mine, mamă
Că n-am vrut s-ascult
Sunt bine crescut
Da' n-am vrut sa le-aud.
Aşa că lasă-mă sa fiu ce vreau să fiu
Ce ştiu că sunt.
Ai dreptate, da' ştiu ce nu sunt.
Pentru pofte niciun efort de prisos
Adunam şi chiştoacele de pe jos.
Da' nu e vina lor fiindcă sângele curge
Şi-mpunge venele, la naiba, mii de fulgere
Până unde se duce povestea asta?
La naiba, mii de tunete.
Pune-te în locul meu, în lumea mea de sunete.
Parcă-s teleghidat
Lumea e o scenă, spui că-s televizat
Jocul ăsta cu care m-am însurat
Fiindcă îl iubesc şi l-am lăsat însărcinat.
Şi poate-n joc prinzi şi fericire
Dar îţi zic de bancă şi ajung mai repede la tine

c** să fii om x 6
c** e să fii om, man, c** e să fii om

Fă ce-ţï place.
Report lyrics
Underground folclor (2012)