În sânul venelor pământului,
Cad în hăul de sub care,
Foc ascuns sub încuietoare;
Focul viu, mereu nestins,
Străpunge trupul chinului
Arzând Gemma tăinuită
Ţintuind în vârf de spadă
Să despartă despărţitul,
Să înnoade înnăditul.
În ochi de ape subterane
Picurând sclipirea,
Rostogolesc cristale
Din roua lacrimilor ascunse.
Cap, vas cu gânduri neînsemnate,
În clocot prinde să se spargă
Şi împrăştie înflăcărate
Scântei de-nsufleţire-amară.
Din sudoarea frunţii lor
Întru schimbare să se ivească
Strop de apă cristalină ...
Să-ntoarcă măiestritul, cristal din apă
De făptură pământească.
Deasupra adâncului în nechemare,
Duh purtat peste înflăcărate
Ape întunecate,
Să se coboare şi să-nconjoare
În chip neobişnuit pe om,
Cât mai adânc crestând
Până-n lipsa de înfăţişare.
Cad în hăul de sub care,
Foc ascuns sub încuietoare;
Focul viu, mereu nestins,
Străpunge trupul chinului
Arzând Gemma tăinuită
Ţintuind în vârf de spadă
Să despartă despărţitul,
Să înnoade înnăditul.
În ochi de ape subterane
Picurând sclipirea,
Rostogolesc cristale
Din roua lacrimilor ascunse.
Cap, vas cu gânduri neînsemnate,
În clocot prinde să se spargă
Şi împrăştie înflăcărate
Scântei de-nsufleţire-amară.
Din sudoarea frunţii lor
Întru schimbare să se ivească
Strop de apă cristalină ...
Să-ntoarcă măiestritul, cristal din apă
De făptură pământească.
Deasupra adâncului în nechemare,
Duh purtat peste înflăcărate
Ape întunecate,
Să se coboare şi să-nconjoare
În chip neobişnuit pe om,
Cât mai adânc crestând
Până-n lipsa de înfăţişare.