Pătruns de năzuinţă
Aştern un trup din nou,
Şi pieptăn fire luminoase ...
Sunt primul om ce-şi ţese lumina,
Sunt primul om ce-şi ţese lumina,
... cu veşmânt de sclipire sură,
De curând aprinsă-n a luminii umbră ...
Cufundat în nerostire
În tăcerea tuturor,
Desluşit, în fel de nedesluşit.
Însemnat în sensuri,
Pline de-nţelesuri.
Sunt omul ce re-nnoieşte
Din fiară-nflăcărată
Înălţat spre vultur.
Untdelemnul ce nu arde
Şi smaraldul ce prinde
Împătimirea sufletului.
Măsura, ce cântăreşte lumea
Prin judecata linişt**ã;
Judecata ce nu judecă.
Lumina ce se strânge
Ca-ncordare a duhului,
În voinţa făr' de dorinţă.
Ochi de lapte,
Plin ochi de forme ...
Clăt** în patru colţuri,
De car' se prinde lumea,
Spălat de cenuşă în mierea soarelui
Înnodat cu nimb de netezire.
Topesc în mine mierea veche,
Roua sumbră de sub pragul
Asfinţită casă, în capăt ei,
Asfinţită, ca să încapă tei,
... din cele patru colţuri ...
Altoind în mine, cu soi ales
Las să prindă roade,
În trăiri şi glas cu chibzuinţă.
Fără aşteptări, îndrept,
Şi-mi drămuiesc răbdarea.
În tot ce-i vis şi aşteptare ...
Strângem comori în semne,
Să cufundăm în noi adânc trăirea,
Ca „eu" să nu mă spulber,
Ca „eu" să nu mă uit,
Să nu piară a mea oglindire,
Ca lumea-ntreagă să nu se piardă.
Aştern un trup din nou,
Şi pieptăn fire luminoase ...
Sunt primul om ce-şi ţese lumina,
Sunt primul om ce-şi ţese lumina,
... cu veşmânt de sclipire sură,
De curând aprinsă-n a luminii umbră ...
Cufundat în nerostire
În tăcerea tuturor,
Desluşit, în fel de nedesluşit.
Însemnat în sensuri,
Pline de-nţelesuri.
Sunt omul ce re-nnoieşte
Din fiară-nflăcărată
Înălţat spre vultur.
Untdelemnul ce nu arde
Şi smaraldul ce prinde
Împătimirea sufletului.
Măsura, ce cântăreşte lumea
Prin judecata linişt**ã;
Judecata ce nu judecă.
Lumina ce se strânge
Ca-ncordare a duhului,
În voinţa făr' de dorinţă.
Ochi de lapte,
Plin ochi de forme ...
Clăt** în patru colţuri,
De car' se prinde lumea,
Spălat de cenuşă în mierea soarelui
Înnodat cu nimb de netezire.
Topesc în mine mierea veche,
Roua sumbră de sub pragul
Asfinţită casă, în capăt ei,
Asfinţită, ca să încapă tei,
... din cele patru colţuri ...
Altoind în mine, cu soi ales
Las să prindă roade,
În trăiri şi glas cu chibzuinţă.
Fără aşteptări, îndrept,
Şi-mi drămuiesc răbdarea.
În tot ce-i vis şi aşteptare ...
Strângem comori în semne,
Să cufundăm în noi adânc trăirea,
Ca „eu" să nu mă spulber,
Ca „eu" să nu mă uit,
Să nu piară a mea oglindire,
Ca lumea-ntreagă să nu se piardă.