(Eu o s-o tai în curând,
Nu prea mi-a plăcut pe pământ...)
STROFA I:
Dacă viaţa mea e un iad eu sunt Satan,
M-am adaptat să nu rămân în pula goală ca Adam.
E la îndemână să n-ai bani, ce trai trai,
Dar, vai vai, n-ai promis un loc în rai.
Ascultă, vorbesc deschis ca un cuţit înfipt,
Înconjurat de băieţi la modul telefonu' închis,
În goana după vorbe frumoase:
Onorată asistenţă! Toată lumea era beată.
Şi s-au aglomerat în capu' meu, am renunţat
Să mai caut caracter sau nu ştiu ce,
De când leii îşi mânâncă puii,
Urangutanii au venit cu diverse studii.
Am vise tris -
Unde erai? Fac scheme ca Hagi la Garatasaray.
Ce faimă, ce spaimă, o să mă îmbrac în nimeni,
Cea mai frumoasă haină.
Scuza beţiei e muza, se ştie,
Ce pun pe hârtie
Sunt puncte şi pile, e-un munte de bile.
Buddha, hedonist, meditativ, totu-i simetric,
Mă plimb pe malul Senei, captiv între Styx şi Lethe.
REFREN:
Copil fiind, credeam mult lucruri,
Copil fiind, visele grele ca plumbul.
Visele triste încep atunci când te trezeşti
Şi realizezi că viaţa-i doar un moment.
Copil fiind, credeam mult lucruri,
Copil fiind, visele grele ca plumbul.
Visele triste încep atunci când te trezeşti
Şi realizezi că viaţa-i doar un moment.
Am vise tris -
STROFA II:
Eu cânt despre fiinţă, aparent sunt doar ridicol,
Tu cânţi despre probleme pe care ţi le faci singur,
E, na, vai de capul tău.
Ai dat-o după piersic ca Florin
Şi te-ai trezit rău.
Mă refer la ce vrei tu să mă refer,
Fără bani nu exişti, fără facebook nu ştii cine eşti.
Sălbatic ca-n State, când eşti vai de capu' tău
Nu ai voie să dai sfaturi.
Doar dacă ai brandu', nu înseamnă că esti Rambo,
Doar dacă o arzi în bamboo, nu înseamnă că eşti mango.
Sunt important ca Omega 3,
Prietenii tăi sunt mai proşti decât ai mei.
Respect, cel mai inteligent dintr-un grup de a***fabeţi.
Când scriu conturez supernove,
Imaginez viaţa, îmi părăsesc corpul.
Să fii tu însuţi e-un pericol,
Ia 2000 de tone de e-uri din teren agricol,
E-uri în şampon, e-uri în parfum,
E-uri în beton, euro-i stăpân.
Mi-am anulat orice viitor talent
Inventându-l pe Kazi Ploae,
Sufletul meu a rămas absent.
Mă cheamă Kazimir, fumez prea mult
Şi beau ţuică,
Povestea mea a fost odată ...
Am ales să fiu nimic findcă puteam fii totul,
Am zis să fiu poet ca să pot dormi sub poduri,
Plutesc cu pânzele lăsate,
Luna apasă lumea asta rea şi linştea e spartă,
Vise tris -

Am vise tris - te